, ,

Inel de centrare

Unul din cele mai dezbătute subiecte la Dacia Spring este cel legat de roți și de faptul că unele loturi nu au inelul de centrare iar altele da.

Ceea ce mă intrigă pe mine, este faptul că realizez cât de puțini specialiști există în țara asta, iar aceia nu prea ies în față să spună cum stau lucrurile și în același timp, cât de mulți, enorm de mulți, așa ziși cunoscători, susțin cu tărie lucruri fără nici un fundament.

Iar asta se aplică practic la absolut orice, în orice domeniu, de la vaccinul COVID și pînă la roțile de la Spring. Aceste comportamente au și o denumire, se numesc vicii epistemice, completate cu elemente de disonanță cognitivă, dar din păcate nu le conștientizăm și continuăm să încercăm să ne impunem opiniile pe care le credem atât de adevărate. Poate și eu fac același lucru în acest moment, dar încerc mereu să aplic regulile științei pentru a mă asigura că sunt șanse mici să cad în aceste capcane.

Să revenim la problema inițială. Primul pas, observarea problemei.

Primele loturi de Dacia Spring s-au livrat cu jante de tabla, în patru prezoane, la care s-a observat că nu au inel de centrare pe butuc, nici măcar o mică „buză” pe care să se sprijine centrul roții (pe față). În schimb, în kitul roții de rezervă există în dotarea mașinii un prezon de centrare, iar în manualul de utilizare este explicat cum se utilizează.

Întrebarea care s-a născut în capul tuturor a fost cum e posibil așa ceva, pe ce mai stă roata, cum a fost omologată mașina, etc, etc. Pentru că oamenii au păreri diferite la adevărata întrebare: cum se susține greutatea mașinii pe roți? Pe butuc (inel de centrare)? Sau pe prezoane? Ei bine, această dezbatere este permanentă și peste tot, nu doar la noii posesori de Spring. Fiecare are o părere, dar niciunul din ei nu este un specialist, un om de știință, un expert în fizică care să explice și să argumenteze cum funcționează de fapt lucrurile. Iar vehemența unora în exprimarea opiniilor neargumentate, este fără limite.

De aceea îndemn, ca întotdeauna, după observarea problemei, să faceți documentarea, adică adunarea materialelor. Veți fi surprinși să descoperiți rezultatele unor cercetări, dovezi, argumente care poate confirmă sau infirmă ceea ce știați.

Inelele de centrare

Inelul de centrare de pe butuc sau prezonul de centrare are rol doar de centrare. El nu susține nici o secundă greutatea mașinii, nici nu are cum să o facă. Rolul centrării e să potrivească prezoanele cât mai perfect pentru a fi uniform distribuite. În caz contrar, pot apărea vibrații și alte probleme.

Există pe piață și inele de centrare care se folosesc la jantele de aliaj, tocmai pentru că aceste jante aftermarket se fac cu gaura centrală mai mare (universale) pentru a ajuta la centrarea pentru strângerea prezoanelor. De regulă, sunt din plastic (dacă ar susține greutatea mașinii, ar mai fi făcute din plastic?????) deși există și din metal (aluminiu, nerecomandate pentru că se „sudează”/blochează pe butuc, dar folosite la mașinile de curse când căldura excesivă a frânelor poate afecta plasticul).

Așadar, greutatea mașinii nu stă DELOC pe acel butuc. De altfel, un bun exemplu este celebra „broscuță”, Volkswagen Beetle a cărui jantă 5×205 este evident fără o gaură centrală.

https://www.jbugs.com/store/graphics/00000001/500-8000-SP-VW-5-Lug-Wheel-Silver-Smoothie-5-205-15x4-5-Wide.jpg

Prezoanele

Roțile mașinii sunt elemente foarte importante formate din două piese: janta și anvelopa. Aceste roți sunt prinse de autoturism cu ajutorul unor prezoane sau piulițe care trebuie să fie rezistente și să fie mereu strânse cât trebuie.

Prezoanele roții sunt de două feluri, în funcție de felul în care se montează pe mașină. Sunt prezoane „tată”, care sunt ca niște șuruburi ce intră prin infiletare în fuzeta roții și sunt prezoane-piuliță „mamă” care intră direct pe niște șuruburi existente în fuzetă. Chiar dacă avem șurub și piuliță, noi tot prezoane le numim.

https://www.pieseauto.ro/poze/poza/poza-b588beef41b108a27b-0-0-0-0-0.jpg

Dar ghiciți ce? Greutatea mașinii nu stă nici în prezoane.

Am să continuu cu o ipoteză care poate vi se va părea absurdă pentru mulți. „Greutatea mașinii este susținută de roată de forța de frecare dintre jantă și butuc”. Această forță crește prin strângerea prezoanelor. De aceea este importantă centrarea găurilor în care intră prezoanele și forța cu care sunt strânse acestea.

Prezoanele sunt importante pentru că maximizează această forță iar dacă se slăbesc sau se rup, abia atunci într-adevăr apar problemele.

Există mașini care au 4, 5 sau 6 prezoane dar nu pentru că au o greutate mai mare sau mai mică. Cele cu 3 prezoane sunt la fel de grele și au mers la fel de bine, cum sunt Daciile vechi sau Oltcit. 3 prezoane sunt suficiente, dar există riscul ca unul să slăbească (deșurubeze), de aceea în ziua de azi sunt minim 4 prezoane, ca să poți circula în siguranță chiar dacă un prezon e slăbit.

Strângerea prezoanelor

Așadar, cel mai important e ca prezoanele să fie centrate și strânse corect (nici prea strânse pentru a se bloca, se poate strica filetul sau poate afecta discul, modifică profilul găurii, etc dar mai ales nu prea slabe pentru a se deșuruba). De aceea, recomand să se acorde o importanță mai mare asupra acestui aspect.

Bănuiesc că unii vor spune că exagerez, de aceea probabil în aproape toate vulcanizările din România, nu folosește nimeni o cheie dinamometrică, ci majoritatea merg „după ureche”, cum „simte” fiecare sau au pistolul de strângere reglat la un cuplu mai mare, universal, care se aplică la 90% dintre mașini.

Strângerea roților trebuie efectuată cu ajutorul unei chei dinamometrice, cu un cuplu de strângere specific, corespunzătoare dimensiunilor, materialului piulițelor și prezoanelor și tipului de filetare. Cuplul de strângere este indicat în general în broșura de întreținere a vehiculului, există baze de date pe internet cu majoritatea modelelor, o să încarc aici doua tabele de la Brembo si Continental.

Mai mult de atât, există și o ordine de montare a prezoanelor, conform modelului fiecăruia. Cele mai obișnuite modele sunt (numerotarea în sensul acelor de ceasornic):

  • pentru piulițe în patru puncte: 1-3-4-2;
  • pentru cinci puncte: 1-4-2-5-3;
  • pentru șase: 1-4-5-2-3-6.

Mai multe detalii găsiți și în acest articol de la autodoc24. Tot aici sunt menționate toate aceste aspecte menționate mai sus. Recomand articolul, conține și sfaturi importante despre cum să vă identificați simptomele unui prezon slăbit și cum să procedați pentru a fi în siguranță.

Mă întreb dacă există vulcanizare în țara asta care ține cont de acest lucruri.

La Dacia Spring, cuplul de strângere nu apare în manual sau specificații este între 90Nm (recomandat la majoritatea modelelor Renault cu jenți de tablă) și 110Nm (vehiculat de unii utilizatori ca fiind din manualul de service), dar ținând cont de istoria acestui model și de roțile cu care este echipată (165/70 R14 81T, 4.5Jx14, ET37, CB 60.1 mm, PCD: 4×100, M12x1,5×28). Am trimis o solicitare la Voce Clientului pentru a clarifica acest aspect. Voi reveni cu actualizare când vor răspunde.

Roțile sunt montate corect atunci când piulițele au fost strânse la cuplul specificat de producătorul vehiculului și roata este aliniată corespunzător pe butuc.

Mi-aș dori să văd acel profesionist la o vulcanizare care știe exact cu cât e cuplul la roți (verifică în baza de date), centrează roata, strânge prezoanele în ordinea corectă și la cuplul corect. Până atunci, aveți voi grijă, insistați să fie respecte aceste reguli, verificați cu o cheie dinamometrică, pentru că e vorba de siguranța voastră.

Comments

2 răspunsuri la „Inel de centrare”

  1. Avatar bombicriCristian Bomboe

    In fine o explicatie corecta si completa.

  2. […] de utilizare pdf (am fost primul care l-a obținut și distribuit), despre cauciucuri si celebrele inele de centrare, chiar si istoria Springului sau siguranta lui NCAP sau despre salvarea de urgenta. Am facut si […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *