, ,

Câmpul electromagnetic din Spring

…sau din mașinile electrice în general. Sună ciudat, nu-i așa? Dar da, cineva mi-a pus această întrebare, era îngrijorat de acest aspect având intenția de a-și cumpăra un Spring.

Deși poate fantezistă întrebarea (pentru că sunt mult mai multe și mai simple probleme la o mașină electrică sau la o mașină oarecare în general) totuși ea are sens și poate fi îndreptățită.

Campul electric si campul electromagnetic este prezent peste tot unde exista alimentare cu energie electrica. Chiar daca aceste campuri de energie sunt invizibile, ele sunt prezente in viata noastra si are efecte asupra corpului uman mai mult sau mai putin distructive in functie de intensitatea sa si de expunere.

Aceste surse se inmultesc tot mai mult si nu avem cum sa evitam acest lucru. Instalatiile si echipamentele electrice din casa noastra sau de la serviciu sunt generatoare de astfel de campuri electrice si electromagnetice.

Expunerea oamenilor la electromagnetism, nu este un fenomen nou. Cu toate acestea, expunerea a crescut in mod constant odata cu cresterea consumului de energie electrica. Proliferarea tehnologiei fara fir, privita ca un fenomen de progres tehnologic, este in realitate un factor cu implicatii directe asupra sanatatii multora dintre noi.1 Aici găsiți un articol complet despre acest fapt.

De fapt, electromagnetismul e peste tot în jurul nostru, iar cele mai celebre sunt de exemplu cuptorul cu microunde sau plita cu inducție, dar cert este că nu s-a putut demostra deocamdată un efect direct concret asupra sănătății pe termen lung (la acest nivel).

Se pune întrebarea legitimă(cel putin pentru cineva neavizat), care este impactul unei mașini electrice din acest punct de vedere, mai ales că vorbim de un motor electric, de o baterie, de tensiuni până la 900V, de puteri de încărcare de până la 100kWh și faptul că petrecem în mașină un timp destul de ridicat.

Există o teză de doctorat realizată de cineva2 de la UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI, Şcoala Doctorală de Inginerie Electrică care abordează acest subiect în detaliu, numită „Interferenţe electromagnetice în sistemele electrice ale autovehiculelor”. Autorul descrie aceste aspecte și chiar prezintă teste și măsurători în laborator, care în general concluzionează că nu sunt depășite limitele normale, deși sfătuiește de exemplu a se evita staționarea în mașină pe perioada încărcării rapide, cînd trec mulți curenți prin cablu în baterie.

Ceea ce este total surprinzator, mai ales pentru o lucrare la acest nivel, adica vorbim de o lucrare de doctorat la o universitate de top in 2022, este ca nicaieri in aceste pagini nu este mentionat cuvantul Faraday.

Mai exact, faptul ca, orice masina este o cusca Faraday. Cusca lui Faraday este o incinta special conceputa pentru a proteja de efectul undelor electrice si electromagnetice din exterior. De altfel, in general, cele mai multe aparate electrocasnice sunt echipate cu un blindaj intern, formand o cusca a lui Faraday, cel putin pentru partile sensibile ale acestora. De exemplu, un cuptor cu microunde este o astfel de cusca, usa fiind dotata cu un grilaj foarte fin, care are rolul de a retine undele electromagnetice din interior si suficient de mare cat sa permita sa se vada in interiorul cuptorului.

Cusca lui Faraday este un spatiu inchis pe toate partile, format dintr-un grilaj ajurat (o plasa conductoare metalica), cu orificii foarte mici, care reactioneaza ca o oglinda, similara celei care intra in alcatuirea radiotelescoapelor. Un camp electric din exteriorul custii lui Faraday produce o “descarcare de suprafata”, in partea exterioara, conductoare, a incintei, iar in interiorul acesteia se formeaza un alt camp, care il compenseaza pe cel exterior. Un fulger care loveste o masina va diviza curentul din interior si va forma un camp care il va neutraliza pe cel al fulgerului. Contactul cu soseaua creeaza un circuit care va conduce curentul spre pamant. Chiar si un atomobil decapotabil, cu invelis textil si bara metalica de rulare ofera protectie, in astfel de cazuri, in aproape aceeasi masura, chiar daca este o “cusca” imperfecta. Avioanele lovite de fulgere sau vehiculele pe sine sunt protejate de acelasi mecanism pe baza caruia functioneaza cusca lui Faraday.

Masuratorile prezentate in teza sunt facute intr-un mod gresit, simuland un automobil, dar fara a respecta constructia inchisa tip cusca Faraday, de aceea si rezultatele nu au sens.

De fapt, autorul a vrut sa demonstreze exact contrariul, sa arate ca, chiar si in conditii simple, valoarea campului electromagnetic este sub limitele admise si practic sa spulbere niste mituri. Cred ca era mai simplu sa mentioneze de fapt elementele din constructia unei masini si faptul ca nu e vreo diferenta intre o masina electrica si una normala din aceasta perspectiva.

Vă las să citiți singuri teza, pentru a trage propriile concluzii.

Însă ne punem problema, cum putem noi măcar să măsurăm aceste interferențe, înainte de a decide dacă să le considerăm periculoase sau nu. Pentru aceasta, există instrumente de măsură profesionale, care au costuri destul de mari (800-3000lei) și chiar pot fi închiriate sau o firmă o poate face pentru voi contra cost. Aici găsiți un articol despre cum se măsoară și caracteristicile unui câmp elecromagnetic, iar aici o firmă care oferă astfel de aparate.

Pe de altă parte, din gama hobby, există o serie de aparate (care se numesc EMF) la prețuri mici (100-200lei), de exemplu pe emag: https://www.emag.ro/detector-radiatii-electromagnetice-optimus-at-unde-electrice-si-magnetice-3120/pd/D4L236BBM/ sau https://www.emag.ro/detector-radiatii-electromagnetice-optimus-at-unde-electrice-si-magnetice-termometru-gri-rosu-3121/pd/D30M48BBM/ sau și mai multe direct din China, ieftine: https://www.aliexpress.com/item/1005005536394976.html sau https://www.aliexpress.com/item/1005005713462173.html (https://www.aliexpress.com/w/wholesale-EMF-Meter.html?catId=0&initiative_id=SB_20231002121025&SearchText=EMF+Meter+&spm=a2g0o.detail.1000002.0).

Cât de bune sunt? Probabil nu prea, dar pot fi folosite pentru a măsura prin comparație. Adică, măsurat și obținut valori în diverse situații (prin casă – echipamente, zone, etc) și în mașină (baterie, motor, la încărcare AC, DC).

De altfel, mai simplu decât atât, decât să cheltuiți banii, dacă dețineți, puteți folosi un smartphone mai performant. Acestea au un senzor magnetic și pot detecta intensitatea unui câmp magnetic, probabil la fel ca aceste aparate ieftine. Recomand 3 aplicații pentru Android (fără reclame), EMF Analytics, Magnetometer și Live emf detector.

Interpretarea rezultatelor? Total subiectivă. Valori mai mari sau mai mici nu sugerează decât o normalitate a fizicii. Cel mult, se pot compara mai multe modele de mașini electrice pentru a se observa care din ele sunt mai bine ecranate/izolate.

Pentru fun, voi face câteva măsurători personal cu una din aceste aplicații: în casă: priză, frigider, televizor, router wifi, AC, Spring: motor pornit, scaun șofer, pasager spate, sub mașină (zonă baterie), în aer liber, departe de orice echipamente electronice, etc și le voi adăuga la comentarii.

  1. https://electricalc.ro/impedanta-buclei-de-defect/23-blog/88-efectele-negative-ale-campului-electromagnetic-asupra-sanatatii ↩︎
  2. Autor: Ing. Violeta-Maria Ionescu, Conducător științific: Prof. Dr. Ing. Mihai Octavian Popescu https://docs.upb.ro/wp-content/uploads/2022/09/REZUMAT-TEZA-DE-DOCTORAT-RO_Duminica.pdf ↩︎

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *